Se afișează postările cu eticheta Poezi. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Poezi. Afișați toate postările

joi, 3 decembrie 2009

Amor întârziat

Mi s-a dat vreodată vara înapoi,
Ori toamna inimii?
Mi s-a făcut dreptate seara,
Ca apoi să mi se ia în zori,
Ori când mi-e iubirea în toi?
Atunci când el mă uită,
Mă simt sfâşiată.
Şi adorm lângă uşa zgâriată,
După zgomotul izvorât de a sa plecare
Să trăiesc atunci când îl respir,
Ori atunci când îl gândesc?
Să trăiesc atunci când vine,
Ori atunci când mă lasă în urmă?
Sau poate în zorii de vanilie,
În braţe puternice şi miros de bărbat,
Pe cearceaful uzat de dorinţe.
Iluzie, braţe moi, contur de ceară,
Albastru pur, pe-un ton de izbucnire
Mă pierd în el, se pierde în mine,
Şiroaie, râsete înăbuşite, gemete line,
Afară ,doar ploaia ce ne-ngâna odată suspinele
Şi cerul purpuriu care îşi aşteaptă ziua de mâine.

miercuri, 2 decembrie 2009

Omniprezenţă


Sunt mereu aici,
În lumina ce-ţi intră în ochi,
În ţipetele de pe stradă
Dintr-o zi de sărbătoare,
Sunt atâtea moduri de schimbare.
Sunt în norii ce te umbresc,
În clovnul ce te înveseleşte,
Ori în cel ce te înspăimântă
Nu mă dezlipesc de cămaşa ta,
Sunt ca soarele în zi,
Ori ca luna în noapte,
Ori ca cerul pe fundal,
Asist circul şi trăiesc lumea.
Stimă celor ce reacţionează,
Sau celor ce trăiesc...
Sunt atâtea moduri de schimbare...
Azi le vreau, mâine mă împlinesc
Finalul mă găseşte tot aşa
...Existând.

Regres

Aş pleca prin viaţă
Ca o pasăre măiastră,
Ca un vis ce se înalţă,
Printre raze pe fereastră!


Şi-am ajuns să ştiu
Ce am vrut aşa târziu.
Şi-am plecat în pustiu
Cutreierând cerul cenuşiu!


Am aflat o lume,
Despre care se spune,
Că are legi bune
Şi moravuri cântătoare-n strune!


Ce-am dorit şi ce-am găsit:
Lume oarbă şi zenit,
Capăt de ceară şi am orbit
De-atâta dor necontenit!

Noi

Vânt…
Se face frig sub linişte.
Praf...
Adevărul este proaspăt
Zâmbete...
În afara timpului
Căutare...
Pe tine, ori pe cineva asemănător,
Vânt...
Se întoarce noaptea,
Cortina de stele cade
Fum...
Ce se înalţă spre apus,
Iar florile ce cresc
Spre inima mea,
Răsar dureros
Din inima ta.
Pământ...
Pământul din noi
Se cerne în soare
Luna ne-mbie
C-un suflet ce moare
Oglindă...
Noi...