Goliciune

 Stând la masă cu demonii lui,
 Bem cafea după cafea,
 Pentru că nu mai e nimic de zis,
 Pentru că sufletele s-au întrepătruns deja,
 Atât de profund, încât nu putem ţipa,
 Decât în sinele liniştii,
 Numai acolo se mai poartă discuţii aprinse,
 Se decid sorţi de izbândă, ori de eşec.
 Se face ora prânzului şi tot ce a rămas pe masă
 E un biscuite în formă de inimă,
 Sfărâmat de ţipete mute,
 Colorat de sentimente smulse,
 Lângă ceşti golite şi pătate.
 Lumea îşi vede de timp,
 Iar noi de vieţi strălucitoare.
 Aşa a fost să fie.