De câte ori mă
aprind,
Jarul meu e rece
Ca obrazul atins
de ger.
În vâltoarea
strigătelor de ajutor
Se aude un râs
isteric.
E întuneric în
ţinutul făţarnicilor,
Nici timpul nu-i
mai tolerează.
Pletele le sunt
gri,
De la stresul
vârstei,
Condiţia umană nu
iartă
Nici săracul om
bogat,
Nici bogatul om
sărac.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu