luni, 23 mai 2011

Temps impartiel

Iar se lasă seara printre nori roşii aprinşi
Şi geana-i cade pe pieptul meu.
Adulmecă vântul şi se joacă cu focul,
În timp ce omenirea doarme liniştită.
Inspiră absenţa din aerul greu,
Moare lumea din el, cu al său ecou,
Valurile îl izbesc de stânci
Şi-l sfâşie luna rece,
Oamenii îl privesc intens,
Apoi îl uită subit
Şi îşi văd de drum
A pierit, cu lumea lui cu tot,
S-a scurs nisipul de sub el
Şi s-a stins a mia oară
Lumea lui, nemurirea mea!

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu