Roz bolnav

Călător rătăcit,călcând pe stele,
Întuneric fără simţire
Şi pustiu cu nesimţire,
Dau nervos din picioare,
Mă împiedic de ele!
Până şi marea moare,
Când o sfidezi îndeajuns.

Se întinde bolnăvicioasă,
Cu spume pe nisip
Şi imi soarbe, mieroasă,
Soarele de pe chip.
Am înghiţit zarea
Şi nasc nemurire,
Ii beau sarea
Şi regurgitez iubire!

Ea mă alungă,
Dar voi reveni,
Înarmat c-o pungă,
S-o pot ademeni
Să-şi ia tălpăşiţa,
Spre ţările calde,
Unde miez e arşita
Şi razele roz pale.

Mă abat spre fulgi de iarnă,
Prin blesteme de frig,
Arunc ce am în pungă,
Peste gheaţă şi timp
Şi vărs roz bolnav
Peste apusul concav!

Işi merită soarta,
Iarna din suflet,
Căci face pe oarba,
Cand la soare eu cuget!