Nu înţeleg oamenii ce se grăbesc
Să-şi creeze amintiri noi,
De teamă că nu vor uita trecutul,
Din pură dorinţă de automutilare!
Nu înţeleg de ce aleargă,
Asemeni unor furnici
Ce nu au agonisit încă nimic,
Pe când iarna se dezlănţuie neaşteptat.
Speră să găsească ceva
Si rămân cu dorul,
Speră să iubească profund
Şi rămân cu încercări!
Seducţie şi parfum de crini,
Aspiraţiile te pot ridica la cer,
Chiar dacă realitatea te ţine înrădăcinat
Într-un pământ arid, bogat doar ca aspect!
Când vi şi pleci, nu îţi mai rămâne timp,
Pentru nemurire,glorie,ori raţiune;
Ai avea nevoie de o viaţă pentru o iubire?
Sau de o iubire pentru o viaţă?
hmm ... e adevarat ca ne grabim. macar de ar fi o graba facuta cu cap, dar e haotica. cred ca ne grabim sa ne cream noi amintiri tocmai pentru a retrai momente pline de satisfactie sufleteasca si savoare...
RăspundețiȘtergereCa sa REtraiesti ceva plin de satisfactie,trebuie sa fi trait macar o data acea stare :) ,din punctul meu de vedere,o stare nu mai poate fi retraita,vin altele noi,care o pot acoperi,depasi,ori,dimpotriva,readuce in planul prezentului,insa numai sub forma unei amintiri placute,sau mai putin placute :)totul depinde de elementul prezent cu care o comparam,aici ma refer la amintirile noi,dupa care alergam,intr-adevar , haotic,precum ai spus.
RăspundețiȘtergere