Lumea pe care eu o redau poate fi uşor comparată cu o frunză,ce cade încet, legănându-se,într-o adiere uşoară de vânt, pe trupul omenirii,luminată de soarele pal,stropită de roua dimineţii...Există!...De-o infinitate de ori,într-o infinitate de dimineţi senine, într-o infinitate de vieţi paralele...
vineri, 11 decembrie 2009
Vis infantil
Un colţ întunecat,
Pierdut într-un lăcaş de fum,
Împresurat de frunze crestate
Şi un omuleţ pitit,
Printre aripile visurilor
Pluteşte şi se ridică,
Adulmecă aerul,cerul
Soarele şi vântul,
Cuprinde zarea cu mâinile,
O sărută şi simte
O scânteie…un răspuns
În care noaptea se topeşte
Pe marginea clipei.
Alunecând uşor spre infinit
E fericit!
Căci atinge răsăritul,
Şi deschizându-i poarta
Găseşte …iubirea!
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu