Lumea pe care eu o redau poate fi uşor comparată cu o frunză,ce cade încet, legănându-se,într-o adiere uşoară de vânt, pe trupul omenirii,luminată de soarele pal,stropită de roua dimineţii...Există!...De-o infinitate de ori,într-o infinitate de dimineţi senine, într-o infinitate de vieţi paralele...
vineri, 11 decembrie 2009
Izbucnire
Mi-ai smulge inima din piept
Într-o adâncă trăire?
Ca mai apoi să o săruţi,
Iar trupul golit,
În suflul ars de vreme,
Ce se va zbate fără de ea,
Neputincios şi pustiu
Mi l-ai umple
…cu tine?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu