Lumea pe care eu o redau poate fi uşor comparată cu o frunză,ce cade încet, legănându-se,într-o adiere uşoară de vânt, pe trupul omenirii,luminată de soarele pal,stropită de roua dimineţii...Există!...De-o infinitate de ori,într-o infinitate de dimineţi senine, într-o infinitate de vieţi paralele...
duminică, 13 decembrie 2009
Passe recent
Când te ridici şi ţipi,
Umbra de pe peretele camerei,
Mă înfricoşează...
Când păşeşti înspre mine
Şi mă prinzi în strâmtoare,
Vreau să scap...
Spre cerul aburind,
Ca un lac în mijloc de vară,
Privirea-ţi scânteiază,
Oglindindu-se pe trupul meu ud,
După baia de iubire,
Învelit în prosop de somn.
Tocmai ne-a sosit soarele
Şi e mai viu ca niciodată.
Adineaori am intrat în cer
Şi am rămas nemişcată...
Inspir...
Miros de crini regali,
Respir... dorinţă.
Ce se-nvârte-n jurul meu?
Să fie argintul pleoapelor tale?
Modul în care mă cercetezi?
Ori doar speranţa de a mai fi
Exact aşa cum a fost?
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu