Minunata lume veche

Minunata lume veche

E tot aici, unde am lăsat-o

Când m-am pierdut în mine.

De-aş avea mai multe vieţi,

Să-mi trăiesc fiecare suflet!

Acelaşi cer, mai multe locuri,

Valuri şi raze de soare,

Nori şi vânt, sau ninsoare.

Fără de importanţă, toate-s jocuri

De-a copilul, de-a bătrânul,

De-a iubirea, de-a nemurirea

Sete

Oare câte veri mi-au mai rămas de trăit?

Îmi vine să mă arunc în lume, să zbor spre necunoscut,

Să sfidez legea firii, să sfidez reguli prestabilite,

Să fug în deruta timpului, să plutesc în contra lui,

Să respir fiecare clipă, să scot sufletul din ea,

Să-mi umplu inima de seva vieților paralele

Ale unui suflet care tânjește după mii de existențe,

După alte vieți.

Nu mă satur de trăit,

Dați-mi și viețile voastre!

Mă voi strădui să le trăiesc demn și infinit.

Mahmureală

M-am trezit mahmură,

Aveam capul greu

De atâta orgoliu.

Îmi simţeam sufletul uşor

Şi mintea în ceaţă.

Cu ochii vedeam dincolo de soare

Cu inima auzeam cântecul în mare.

Şi - aş fi rămas acolo,
Plutind pe valuri reci în raţiune,

Suspendată-n inexistenţă

Aş fi trăit în ireal,

Cufundată în esenţă.

Căci ce e alcoolul fără mahmureală

Şi ce e viaţa fără sminteală?

Când toţi te acuză pe tine de visare

Şi ei dorm, atât de adânc, în nepăsare.