Lumea pe care eu o redau poate fi uşor comparată cu o frunză,ce cade încet, legănându-se,într-o adiere uşoară de vânt, pe trupul omenirii,luminată de soarele pal,stropită de roua dimineţii...Există!...De-o infinitate de ori,într-o infinitate de dimineţi senine, într-o infinitate de vieţi paralele...
luni, 28 decembrie 2009
Gri
Îmi bate liniştea în ţeastă
Şi mi-e greu de-atâta gând...
Am uitat să clipesc
Şi vântul mă-nconjoară.
Îmi dă fiori clipa,
Ce trece, rece, pe-un roz pal,
Pe un suflu ce se zbate,
Pentr-o ultimă lumină.
Şi cad într-o groapă,
Săpată de timp...
Mă pierd în zile inutile
Şi oglinzi prăfuite,
De-atâtea ultime şanse năruite.
Ce caut,când totul e alb
Şi e bine în patul unde dorm?
Ce vreau când lumea e înger
Şi miracol e visul ce-l torn?
Când noaptea mă leagănă
Şi ziua mă răsfaţă,
Icoana de ieri mă închină,
Mă supune şi-mi geme
De-atâta încercare...
Abonați-vă la:
Postare comentarii (Atom)
"Gri" e poem?
RăspundețiȘtergeremultam pentru vizita si pentru cuvintele frumose :)
RăspundețiȘtergerek
O poezie plina de sensibilitate feminina. Felicitari, draga Moni! Alcatuieste o selectie din versurile tale si trimite-le la revista Orizont Literar Contemporan.
RăspundețiȘtergereDaniel Dragomirescu